Clasificăm furnizorii pe baza unor teste și analize riguroase, dar luăm în considerare și feedbackul vostru și acordurile comerciale pe care le avem cu furnizorii. Această pagină conține link-uri de afiliat.Informare privind publicitatea

Bluehost recenzie 2024 – De ce există atâtea păreri împărțite

Ben Sarid Ben Sarid Expert în Găzduire Web

Deși Bluehost oferă un serviciu bun în ceea ce privește funcțiile de bază și ușurința de utilizare, interacțiunile mele cu serviciul de asistență au fost extrem de dezamăgitoare. Având în vedere faptul că prețurile nu sunt ieșit din comun de mici, recomandarea mea este să luați în considerare alte găzduiri. Înainte de a lua decizia finală, ar trebui sa aruncați o privire și la abonamentele ieftine de la Hostinger.

Am găzduit același siteWordPresspe cele mai populare platforme de găzduireși i-am măsurat performanța
Faceți clic aici pentru a vedea rezultatele >>

Prezentare generală

Bluehost poate ține pasul cu o piață de găzduire atât de competitivă?

Bluehost este un serviciu Ok, dar „Ok” nu este suficient. Deși Bluehost este o găzduire web decentă, puteți beneficia de o calitate mai bună la un preț mai mic cu Hostinger, de exemplu.

Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul găzduirii de website-uri, Bluehost a reușit cu siguranță să-și construiască o reputație.

Dar, este o reputație bună? Depinde pe cine întrebați. Deși unii anumiți utilizatori consideră serviciul ca fiind de încredere și ușor de utilizat, nu toată lumea de pe internet este atât de amabilă.

Serviciile companiei sunt disponibile în limba engleză și includ soluții de găzduire partajată, VPS și pe servere dedicate. Din păcate, în ciuda unei baze de peste 2 milioane de site-uri deservite, Bluehost nu oferă nicio informație cu privire la locația centrelor sale de date.

Deoarece am vrut să testez serviciul „la prima mână”, m-am înregistrat pentru abonamentul WordPress de bază de la Bluehost. Vă voi împărtăși tot ce am descoperit, împreună cu impresia mea sinceră.

A fost destul o experiență pe cinste. Am văzut la Bluehost lucruri pe care nu le-am mai întâlnit la vreo altă găzduire web. Sau chiar la o altă companie.

Dacă efectuați o căutare online după „Bluehost”, veți vedea că multe site-uri evaluează acest furnizor foarte bine. Bănuiesc că motivul real are mai puțin de-a face cu părerea lor onestă despre Bluehost și mai mult cu programele de afiliere generoase pe care le oferă serviciul. Vom intra în detalii și vom vedea dacă chiar merită banii.

A venit vremea să aflați dacă Bluehost poate oferi site-ului vostru viteza, disponibilitatea, caracteristicile și asistența pe care le merită. Sunteți gata? Să începem.

3.5

Facilități

bluehost-features1

Bluehost oferă strictul necesar

Listele de caracteristici trebuie tratate mereu cu un oarecare scepticism. Nu este neobișnuit ca serviciile de găzduire să enumere avantajele oferite de cPanel ca „funcții speciale”, deși acestea sunt disponibile cu aproape toate abonamentele de găzduire.

Ce tipuri de funcții mă interesează să fie menționate? Cele importante. Un serviciu de livrare a conținutului (CDN) care îmbunătățește disponibilitatea site-ului și viteza generală a acestuia, un firewall împreună cu o suită de securitate integrate care asigură siguranța vizitatorilor și starea website-ului, etc.

Din păcate, majoritatea caracteristicilor din reclamele celor de la Bluehost aparțin primei categorii. Le vom detalia în curând și ne vom distra cu acestea. Înainte de toate, să lăudăm puțin Bluehost.

Toate abonamentele vin cu resurse generoase, începând de la 50 GB spațiu pe disc cu abonamentul de bază. Am văzut abonamente de bază la alte găzduiri care vin cu 500 MB. Această cantitate de date este mai mult decât suficientă pentru un site de nivel mediu. Este suficientă pentru un magazin online cu sute de fotografii de produse în HD.

De asemenea, cu fiecare abonament de găzduire de la BlueHost, veți primi următoarele:

Certificate SSL care păstrează siguranța vizitatorilor voștri

Toate abonamentele de la Bluehost includ un certificat SSL. Furnizarea unui fel de certificat a devenit standard la majoritatea găzduirilor web, dar este destul de importantă.

Certificatele SSL oferă site-ului vostru acel lacăt drăguț din bara de adrese. Certificatele criptează conexiunile vizitatorilor și garantează autenticitatea datelor trimise între server și aceștia.

De ce este atât de important? Pentru că, nu puteți rula un magazin online fără el. În plus, Google acordă o evaluare mai ridicată în rezultatele căutărilor website-urilor care dețin un SSL. Dacă concurenții voștri au un astfel de certificat și voi nu, ghiciți cine va fi pe locul doi.

Pentru a instala certificatul SSL, va trebui să discutați cu echipa de asistență. Acest lucru nu este atât de ușor precum ați crede, dar odată ce îl solicitați, vor fi bucuroși să vă ajute.

Instalări și actualizări automatizate pentru WordPress

Instalarea platformei WordPress nu este dificilă. A fost în trecut, dar în ziua de azi există scripturi cu un singur clic care o pot face rapid. Totuși, este bine că fiecare abonament pentru WordPress de la Bluehost vine cu platforma preinstalată. Nici măcar nu este nevoie să intrați în cPanel.

În plus, Bluehost se ocupă de actualizări în locul vostru. Nici actualizările nu sunt complicate, deoarece se efectuează prin apăsarea unui buton de „actualizare”, dar puteți uita de ele ușor.

O listă detaliată de sarcini pentru fiecare website nou

Consider că aceasta este una dintre cele mai frumoase caracteristici pe care le oferă Bluehost și nu am idee de ce serviciul nu o menționează niciodată și nu îi face publicitate.

Construirea unui website reprezintă un proces. Așa cum se întâmplă peste tot, este ușor să vă rătăciți prin el. Primii pași sunt simpli – trebuie să instalați WordPress pe serverul vostru și să vă conectați domeniul. Dar, ce trebuie să faceți în continuare?

Crearea design-ului paginilor este unul dintre pași. Setarea configurațiilor și a optimizărilor de SEO este altul. Vă puteți pierde rapid. O dată am crezut că am terminat de dezvoltat unul dintre site-uri, dar în acea noapte m-am trezit panicat deoarece mi-am dat seama că nu am configurat copiile de rezervă.

Imediat după configurarea contului, panoul de control de la Bluehost vă va afișa o listă cu tot ce aveți de făcut, împreună cu toți pașii necesari. După ce ați finalizat un pas, marcați-l în consecință și treceți mai departe. Ce poate fi mai satisfăcător decât bifarea elementelor dintr-o listă? Nimic.bluehost-features2

Lista include tot ce am menționat mai sus, precum și adăugarea utilizatorilor, creșterea performanței, scanarea de fișiere dăunătoare și multe altele. Trebuie doar să apăsați pe „Să pornim”, lângă orice element și veți fi direcționați către zona corespunzătoare.

Dacă dezvoltați un website pentru prima dată, această listă va fi o „mană cerească”.

Bluehost are și câteva non-caracteristici pentru voi

Bine, am fost îngăduitori – acum să ne distrăm. Bluehost face reclamă unei liste de „funcții” pe pagina sa de găzduire WordPress, care este prea mare pentru a fi ignorată.

În primul rând, știați că Bluehost instalează „cea mai recentă și cea mai sigură versiune de WordPress”? Este uluitor, eu mă așteptam la o versiune învechită și mai puțin sigură. Mă simt deja norocos!

O altă năzbâtie este modul în care Bluehost vă oferă acces la „sute de teme” gratuite și premium. Tocmai asta este ideea… WordPress-ului. Designerii și dezvoltatorii realizează teme pentru platformă, pe care le puteți instala apoi pe website-ul vostru. Aceasta nu este o caracteristică de la Bluehost, ci o caracteristică de la WordPress.

Totuși, cel mai mult m-am distrat cu „Configurarea securizată a datelor de conectare.” Această caracteristică de la Bluehost vă permite să vă schimbați datele de conectare la, citez: „ceva la alegerea voastră”. Adică, vă alegeți propria voastră parolă la Bluehost! Cum de nu s-a mai gândit nimeni la asta până acum?

Oameni buni, serios. Această ultimă caracteristică are drept rezultat mai multă muncă pentru voi. În loc să vă puteți alege parola dorită din start, va trebui să accesați lista de utilizatori din WordPress și să modificați parola administratorului. Nu aveam nevoie de stupizenia asta.

4.7

Ușurința de utilizare

bluehost-ease-of-use1

Este chiar ușor de utilizat… Aproape mereu

În calitate de designer și dezvoltator web, permiteți-mi să încep prin a felicita echipa de design de la Bluehost. Nu este ușor să înțelegi ce își doresc utilizatorii.

Chiar de la pagina principală, m-am simțit în largul meu. Am văzut culori liniștitoare de alb și albastru, o structură bine definită a paginii și o detaliere a diferențelor dintre fiecare abonament de găzduire. Aceste elemente pot fi învățate și de alte găzduiri pentru website-urile lor.

Crearea unui cont la Bluehost

Alegerea abonamentului potrivit este ușoară, apoi sunteți trimiși la procesul de înregistrare. Am ales să folosesc un domeniu propriu, mi-am introdus toate detaliile personale, am adăugat detaliile plății și am fost primit oficial la Bluehost! Nu mai rămăsese decât să-mi creez o parolă.

După ce am introdus parola și am apăsat pe Creare cont, am primit un mesaj de eroare.

Am reintrodus parola și mi s-a spus că nu pot utiliza o parolă pe care am mai folosit-o. Am încercat alta și am primit un alt mesaj de eroare. După o a treia parolă și un al treilea mesaj de eroare, am decis să încerc o altă abordare.

Am deschis pagina principală de la Bluehost, am apăsat pe Autentificare și am introdus numele de utilizator și cea mai recentă parolă. A funcționat . Dacă vi se întâmplă și vouă la fel, încercați să vă autentificați direct. Nu știu de ce apar aceste mesaje de eroare.

Puteți găsi o descriere detaliată a procesului de înregistrare, cu capturi de ecran, aici.

Instalarea platformei WordPress și conectarea domeniului

După ce vă autentificați la cont, veți introduce detaliile website-ului vostru la fel la fel cum ați face-o pentru instalarea automată cu Softaculous, apoi va trebui să răspundeți la câteva întrebări.

Am impresia că alegerile mele nu au avut efecte prea importante, dar m-am simțit important pentru o clipă. Dacă doriți, puteți alege o temă (eu nu am făcut-o), apoi veți fi redirecționați către panoul de control de la Bluehost.

Descrierea detaliată a procesului de instalare și experiențele mele cu conectarea domeniului sunt disponibile aici.

Jumătate zona contului, jumătate pagini de încărcare

Panoul de control este are și el un design bun. Am fost bucuros să văd lista de activități și am început să testez funcțiile. De fiecare dată când schimbați filele, veți fi întâmpinați de o pagină de încărcare pe care scrie „Pregătește-te lume, este timpul să te cuceresc!”

Problema este că, această pagină va apărea destul de des și se va încărca timp de 2–3 secunde de fiecare dată. Veți fi pregătiți, chiar foarte pregătiți să cuceriți lumea. Mi-aș fi dorit o experiență mai simplă. Designul modern nu contează atât de mult dacă are rapoarte egale de funcționalitate și timpi de așteptare pentru încărcare.

bluehost-ease-of-use2

Pe lângă toate acestea, amintiți-vă să accesați platforma WordPress și să vă schimbați parola de utilizator. Nu am idee care este parola implicită. Nici serviciul de suport nu are.

3.9

Performanţă

Performanță grozavă și uptime fiabil

După ce mi-am setat un website simplu în WordPress – The Love of Burritos – am ales tema Twenty Nineteen. Este o temă de bază și nu am adăugat niciun fișier media, așa că ar trebui să ne putem face o idee bună despre ceea ce oferă Bluehost.

Primul pas a fost verificarea vitezei de încărcare a paginii și testarea performanței site-ului. Am accesat repede Testerul pentru timpul de încărcare de la Sucuri!

bluehost-performance1

Ce să înțelegem de aici? Ei bine, câteva lucruri. În primul rând, deși Bluehost nu dezvăluie locația centrelor sale de date, cei mai buni timpi de încărcare sunt observați pentru Montreal, Canada și anumite orașe din Europa de Vest. Pentru Asia de Est și majoritatea Statelor Unite, cifrele arată mai puțin promițător.

Rețineți că viteza reală a site-ului va fi mai lentă. Este nevoie doar de câteva imagini în HD, un supliment sau două și vizitatorul din San Francisco va trebui să aștepte 2-3 secunde pentru a se încărca site-ul.

Având în vedere aceste rezultate, consider că trebuie să vă gândiți foarte bine unde se află publicul vostru țintă. Dacă se află în vreuna dintre locațiile care nu sunt verzi, este mai bine să luați în considerare alte găzduiri.

Bine, să trecem la GTMetrix.

bluehost-performance2

Site-ul nostru de bază se descurcă destul de bine. Bluehost s-a ocupat de optimizările importante în ceea ce privește serverul, cum ar fi compresiile GZIP și mai oferă un plugin care are grijă de cache.

Timpul de funcționare este ultimul. Majoritatea găzduirilor se laudă cu un uptime de 99%, sau chiar 99,9% și oferă garanții puternice cu care îl susțin. Cu toții ne dăm seama că 100% este un procent nerealist, dar ne dorim ca furnizorii să tindă către acesta.

În mod surprinzător, Bluehost nu tinde către nimic. Abia dacă menționează cuvântul „uptime”. Ups!

Acesta nu este niciodată un semn prea bun. Crezând că Bluehost vrea să ascundă ceva, mi-am pus site-ul pe UptimeRobot și am început urmărirea. Rezultatele pentru câteva zile nu sunt foarte edificatoare, însă vă pot raporta o disponibilitate de 99,94%. Nu este rău deloc, dar totuși – nu aveți nicio garanție că se va păstra la fel.

Acest lucru m-a făcut să mă întreb: Bluehost consideră că uptime-ul nu merită menționat? Așa au decis cercetătorii lor de conținut, că nu se vinde?

Deci, ce putem înțelege din aceste rezultate? Pentru mine, cel mai îngrijorător lucru este totuși problema centrului de date. Este ridicol să nu știi unde va fi găzduit fizic site-ul tău și, după cum puteți vedea în grafic, performanța variază foarte mult pe glob.

4.7

Asistență

Așa arată o experiență de asistență deficitară

Pe hârtie, Bluehost oferă un serviciu de asistență non-stop, disponibil prin chat live și telefonic. În realitate, aceasta este categoria unde se prăbușește ultima speranță a unui serviciu de calitate. Asistența nu este doar deficitară, ci este proastă de-a binelea.

Prima mea interacțiune cu echipa de la Bluehost s-a întâmplat înainte de a achiziționa abonamentul. Am contactat compania prin chat live, mi-am introdus detaliile și am fost conectat cu promptitudine la un agent de vânzări. După primul răspuns, a fost nevoie de o așteptare de cel puțin un minut între fiecare dintre răspunsurile sale.

Douăzeci de minute de chat, doar pentru a întreba dacă există vreo opțiune de abonament lunar și cum funcționează garanția de rambursare a banilor.

Deși totul s-a întâmplat foarte lent, încă nu eram pregătit pentru ceea ce se va întâmpla în continuare. După ce mi-am creat contul, am căutat o modalitate de a contacta serviciul de asistență din acesta. Nimic. Doar o pictogramă cu semnul „?” care m-a trimis la centrul de asistență generală de la Bluehost, unde mi s-a oferit opțiunea de a mă autentifica din nou.

bluehost-support1

Am făcut clic pe Autentificare și m-am reîntors în zona contului. Am făcut clic din nou pe pictogramă și am ajuns înapoi la centrul de asistență. Simțindu-mă deja disperat, am deschis aceeași opțiune de chat care mi-a fost disponibilă înainte de a mă înregistra, dar de data aceasta am făcut clic pe Client existent.

Am fost conectat cu un reprezentant în câteva secunde, iar acesta mi-a cerut ultimele patru cifre ale parolei pentru verificare. Stați așa, ce?! Până și copiii de 3 ani știu dacă există ceva pe lumea asta care nu trebuie niciodată, dar niciodată divulgat, este parola – nici măcar o parte din ea.

bluehost-support2

Înmărmurit, am întrebat agentul dacă poate să îmi vadă parola și pentru a o putea compara cu caracterele (nu cifrele) pe care i le ofer. Răspunsul ei a fost: „Din păcate, nu.” Vreau să mă fac cât se poate de bine înțeles: dacă putea să-mi vadă parola, ar fi fost o încălcare a confidențialității de proporții catastrofale.

Ce se întâmplă când divulgați patru caractere din parolă? Facilitați foarte mult piratarea acesteia. Doar după ce mi-am exprimat îngrijorarea, mi s-a oferit o a doua opțiune – un token de verificare prin e-mail.

Chiar nu pot să verifice că sunteți cine trebuie, doar prin faptul că sunteți autentificați? Nu. Sistemele nu sunt conectate. De fiecare dată când contactați serviciul de asistență, va trebui să furnizați un soi de verificare. Aceasta este pur și simplu cea mai slabă și cea mai nesigură metodă de verificare pe care am văzut-o vreodată.

Totuși, am intrat în joc (cu o parolă pe care am creat-o special pentru Bluehost!) și am fost „verificat”.

Am întrebat dacă există vreo modalitate mai ușoară de a-i contacta și, în mod surprinzător, agentul m-a trimis la o pagină veche de cPanel, unde ar fi trebuit să existe un link în partea de jos. În partea de jos am găsit un link către oDesk, o companie cunoscută sub numele de Upwork încă din 2014, dar fără niciun link către asistență.

După ce mi-am dat seama că agentul nu știe despre ce vorbește, am început un alt chat. Din nou, a trebuit să fiu verificat. Am întrebat iarăși despre o modalitate mai bună de a contacta serviciul de asistență și mi s-a cerut să aștept cât timp reprezentantul a întrebat „experții de grad mai înalt” despre acest lucru.

După 15 minute de așteptare, răspunsul a fost că nu există nicio modalitate mai bună de a contacta acest serviciu.

bluehost-support3

Fiind nerăbdător să termin mai repede cu totul, am solicitat nameserver-ele pentru a-mi conecta domeniul. După ce mi le-a oferit, reprezentantul s-a grăbit să încerce să îmi vândă un serviciu nesolicitat.

Ultima mea interacțiune a fost pentru solicitarea instalării SSL-ului. Agentul a spus că va fi instalat în 1-2 ore și chiar așa a fost. Pentru a avea un termen de comparație, alte găzduiri o pot face în patru minute.

Concluzia? Acesta este un mod lent și gândit îngrozitor de rău de a primi asistență. Nu există documentație, majoritatea reprezentanților nu au cunoștințele necesare și veți fi blocați în așteptare prea mult timp. Iertați-mă că nu mai încerc și asistența telefonică.

4.3

Prețurile

Abonament pe minimum un an pentru prețuri obișnuite

Bluehost oferă o structură tarifară simplă, oferind soluții de găzduire partajată, VPS și pe servere dedicate. Pe lângă abonamentele obișnuite de găzduire partajată, puteți alege găzduirea partajată WordPress „personalizată”.

După cum susține reprezentantul Bluehost, „personalizată” înseamnă că, spre deosebire de abonamentul obișnuit, pe care îl puteți folosi pentru a instala orice sistem de gestionare a conținutului (CMS), cu abonamentul WordPress sunteți limitați la WordPress. În afară de acesta, toate sunt similare.

bluehost-pricing1

Mai sunt disponibile și abonamentele „WP Pro” și „eCommerce”. Acestea sunt, în principiu, hosting WordPress partajat, care vin cu câteva avantaje minore și câteva plugin-uri pre-instalate. Nimic special.

Fiecare tip de găzduire este disponibil în trei sau patru abonamente. Abonamentele mai avansate includ stocare mai generoasă și posibilitatea de a găzdui un număr nelimitat de website-uri. Toate abonamentele vin cu un domeniu gratuit pentru primul an.

Abonamentele pot fi contractate pe o perioadă de unu, doi sau trei ani. Dacă vă interesează plata lunară, Bluehost nu este alegerea potrivită.

Dar, cum sunt prețurile? Nu sunt atât de mari. Deși nu sunt cele mai ieftine abonamente de pe piață, sunt cu siguranță accesibile – mai ales dacă vă înregistrați pentru trei ani.

Este bine să vă înregistrați pe trei ani? Nu cred. Nu sunt un fan prea mare al niciunui abonament care să mă oblige să plănuiesc cu trei ani înainte. Nevoile se pot schimba lunar, sau chiar zilnic.

În timpul chackout-ului, veți descoperi că Bluehost încearcă destul de mult să vândă suplimente pre-selectate. Acesta vă scutește de bătaia de cap necesară să decideți dacă aveți sau nu nevoie de servicii suplimentare și vi le bagă pe gât, bifându-le pe toate. Nu este frumos deloc ce face.

Rețineți că aceste servicii pot fi adăugate mai târziu și, dacă nu sunteți atenți la acest pas, vă pot dubla și chiar tripla costurile cu ușurință. Fiți bineveniți să le debifați pe toate.

bluehost-pricing2

În ceea ce privește metodele de plată, sunt disponibile Visa, MasterCard, Discover, American Express și PayPal. Fiecare abonament este setat să se reînnoiască automat și este responsabilitatea voastră să îl configurați într-un alt fel.

Anularea contului

După ce am terminat de testat Bluehost, a venit momentul să-mi iau rămas bun. Compania oferă o garanție de rambursare a banilor în 30 de zile și sunt bucuros să vă raportez că procesul de anulare și rambursare a funcționat exact așa cum trebuie.

bluehost-pricing3

După ce am contactat serviciul de asistență prin chat și m-am autentificat încă o dată, nu a fost nevoie decât să confirm anularea contului. Reprezentantul mi-a spus că va dura 5–7 zile lucrătoare pentru procesarea rambursării, iar după 3 zile am avut banii înapoi pe cardul meu de credit.

Puteți citi un ghid pas-cu-pas detaliat al experienței avute de mine cu acest serviciu aici.

Anumite abonamente de găzduire de la Bluehost includ un nume de domeniu gratuit

Comparaţie

Cum se plasează Bluehost în competiție?

HostingerComparaţieScorul nostru4.9Comparaţie
InterServerComparaţieScorul nostru4.8Comparaţie
BluehostComparaţieScorul nostru4.2Comparaţie
DreamHostComparaţieScorul nostru3.8Comparaţie

Recenzie Bluehost: Concluzie

Credeți-mă când vă spun că nu mă așteptam ca Bluehost să se descurce deloc. Deși am auzit și lucruri bune despre acest serviciu, am avut impresia că pur și simplu nu mai este ce a fost.

Compania a fost vândută, fondatorul inițial a plecat, forța de muncă a fost „optimizată”, iar serviciul de asistență a fost subcontractat. Nu mi s-a părut deloc promițător. Atunci când am recenzat alte găzduiri web cu istoric similar, recomandarea mea a fost să le evitați.

După ce am testat Bluehost, pot spune că nu a fost chiar atât de rău. Abonamentele sunt destul de generoase și oferă resursele de bază, serviciul fiind în general ușor de utilizat. Bineînțeles, asistența este subdimensionată iar problema cu parola a fost extrem de enervantă, dar am văzut și multe găzduiri mai deficitare.

Deci, puteți alege Bluehost? Sincer, nu cred că ar trebui.

Încă nu sunteți siguri dacă aceasta este găzduirea web potrivită pentru voi? Citiți articolul nostru cu cele mai recomandate găzduiri web pentru a afla mai multe.

Chiar dacă nevoile voastre sunt simple, de ce să nu alegeți ceva într-adevăr bun? De ce să nu vă bucurați de toată puterea pe care vi-o poate oferi o găzduire de calitate? Încercați WPEngine, Flywheel sau Hostinger înainte de a lua o decizie. Aceste servicii sunt super-prietenoase cu începătorii și mult mai avantajoase.
Ben Sarid Ben Sarid
Ben este un dezvoltator web pasionat, care chiar iubește să scrie cod fie pentru back-end, fie pentru front-end. El caută mereu cele mai bune servicii de găzduire, dar încearcă să găsească timp și pentru celelalte interese ale sale – revistele de benzi desenate, călătoriile și gătitul acasă.
1.8
Recenzii ale utilizatorilor
Scor bazat pe 25 recenzii în 7 limbi
Recenziile utilizatorilor nu sunt verificate
Scrieți o recenzie
Limbă
  • English (14)
  • Română (1)
  • Suomi (1)
  • Deutsch (3)
  • Italiano (1)
  • Español (4)
  • Português (1)
Sortează după
Cele mai noi
  • Cele mai noi
  • Cele mai vechi
  • Cel mai bun
  • Cel mai slab
Răspundeți la recenzie
Răspundeți
Vizitați Bluehost
reply
ro
Eroare
onclick="trackClickout('event', 'clickout', 'Visit User Reviews', 'bluehost', this, true, ReturnPopup );"
View 1 reply
Vedeți %d răspunsuri
Avoid Them!

Avoid this provider if you don't want to lose money and clients. Anytime they consider you have too much traffic, they block the access to your content to your clients and to yourself. You can't either download the content and move it elsewhere cause they block access to anyone! I had the package with unlimited bandwidth and suddenly they blocked the traffic. The support is not even trying to assist me, to solve it out. Worst experience with a webhost provider! AVOID THEM!

avatar
Denis, România
10 Decembrie 2020
1
Partajare în familiePartajare multi-utilizatorSuport prin experțiBackupSincronizare inteligentăSoluție personalăSoluție de businessOpțiuni pentru echipeFoldere offlineIstoric și recuperare fișiere
Bluehost Alternative
Hosterion: Securitate și viteză de top
Scorul nostru
4.8
viteză de încărcare foarte rapidă
Citiți recenzia
Romarg: Ieftin, cu o mulțime de resurse
Scorul nostru
4.8
resurse foarte generoase
Citiți recenzia
Mxhost: Cel mai bun suport pentru clienți
Scorul nostru
4.8
asistență excelentă
Citiți recenzia
Hostico: Nume de domeniu gratuit inclus
Scorul nostru
4.7
domeniu gratuit
Citiți recenzia
20255
Cele mai bune viteze și uptimeimage

Gazduire excelentă la un preț grozav

În plus, primești un nume de domeniu și un e-mail GRATUIT