Clasificăm furnizorii pe baza unor teste și analize riguroase, dar luăm în considerare și feedbackul vostru și acordurile comerciale pe care le avem cu furnizorii. Această pagină conține link-uri de afiliat.Informare privind publicitatea

Recenzie DesignMatic – O fi bun de ceva acest constructor de logouri? 2024

Ezequiel Bruni Ezequiel Bruni Designer Grafic

Simt că principalul obiectiv al celor de la DesignMantic este mai degrabă să construiască o suită de produse integrate, decât să dezvolte produse individuale la potențialul lor maxim (cum este constructorul de logouri). Deși pare a fi suficient de bun în anumite aspecte, în mod cert există alte opțiuni mai bune.

Prezentare generală

designmantic-overview1

Ca un magazin cu de toate

DesignMantic este mai mult decât un constructor de logouri. Acesta oferă și multe alte servicii de design pe care le vom enumera mai jos. Vă puteți proiecta logoul (și multe alte elemente) în engleză, germană, spaniolă, italiană, turcă, franceză, chineză, rusă și daneză, iar interfața utilizatorului este disponibilă în toate aceste limbi.

Dacă aveți nevoie de un logo în engleză sau în una dintre celelalte limbi suportate, acest instrument poate fi o soluție bună. Cu siguranță este mai ieftin decât dacă ați contracta un studio de design din România.

Întrebarea care se pune este dacă puteți crea logoul de care aveți nevoie cu ajutorul software-ului disponibil. Oare nu ar fi mai bine să alegeți unul dintre constructorii de logouri concurenți, precum Wix Logo Maker sau Tailor Brands? Să aflăm împreună.

3.5

Facilități

designmantic-features1

Este funcțional, dar nu foarte captivant

DesignMantic nu este rău deloc, dar nu este nici foarte captivant în comparație cu concurența. Să ne facem înțeleși, un constructor de logouri nu trebuie neapărat să fie captivant, ci trebuie să furnizeze un logo decent. Eu sunt de părere că DesignMantic poate face acest lucru. Serviciul oferă câteva caracteristici plăcute. Cu toate acestea, nu vă așteptați să vă treziți în fiecare dimineață cu chef de creat logouri.

La fel ca DesignEvo și BrandCrowd, constructorul de logouri al celor de la DesignMantic are la bază o bibliotecă fără inteligență artificială (AI). Trebuie să tastați numele companiei, să alegeți industria dintr-o listă derulantă și să începeți să selectați logouri. Le puteți filtra și după cuvinte cheie.

Numărul de logouri generate va depinde – așa cum se întâmplă mereu la constructorii care au la bază o bibliotecă – de ceea ce căutați. Căutarea termenului „internet” vă va oferi mult mai multe opțiuni decât cea pentru „blog”, pentru că așa funcționează.

Pictogramele sunt… variate. Există aproximativ 6432 de pictograme pentru logouri. Am găsit 402 de pagini cu 16 logo-uri fiecare. Nu am văzut nicio pictogramă care să se repete, deși nu m-am uitat chiar pe fiecare pagină. Unele sunt bune, altele sunt destul de urâte, iar majoritatea sunt undeva la mijloc. Totuși, multe dintre acestea sunt învechite și îmi amintesc de clipart-urile vechi.

Din fericire, puteți edita pictogramele destul de mult și puteți alege diferite culori pentru anumite elemente ale fiecărei pictograme. Chiar și anumite pictograme mediocre pot fi îmbunătățite dramatic cu selectarea unor culori potrivite, mai ales din moment ce puteți alege orice culoare doriți. Cu toate acestea, nu aveți posibilitatea de a crea degradeuri.

Opțiunile tipurilor de caractere sunt limitate, dar destul de decente. Un lucru care îmi place în mod special este acela că puteți adăuga cât mai multe „obiecte” cu text doriți și să le faceți cât doriți de lungi. Sigur, există anumite limite de practicabilitate, dar vi se oferă și multă flexibilitate.

Toate elementele pot fi trase și plasate în orice aspect doriți și există instrumente pentru reglarea fină a mărimii, a poziției și a rotirii obiectului la nivel de pixel. Puteți înlocui pictograma principală a logo-ului oricând.

După ce ați terminat și ați achiziționat logoul, îl puteți descărca în formate JPG, PNG și PDF. În mod normal, menționez formatul PDF ca fiind „pentru imprimare”, dar trebuie de remarcat faptul că, dacă importați un fișier PDF de la DesignMantic într-o aplicație precum Adobe Illustrator, Affinity Designer sau Inkscape (care este gratuită), puteți edita logo-ul cât de mult doriți și îl puteți exporta într-un format dimensionabil la infinit, cum ar fi SVG sau EPS.

Logoul poate fi personalizat cât de mult doriți

Pe lângă tot ceea ce am spus despre editorul de logouri, trebuie să mai menționez că puteți adăuga și forme de bază, scuturi, dungi stilizate și alte pictograme simple logoului vostru pentru a-l personaliza, sau să vă construiți logoul aproape de la zero. Nu are atât de multe forme de bază și pictograme ca DesignEvo, de exemplu, dar dezvoltatorii de la DesignMantic vă permit în mod evident să vă construiți un logo propriu.

designmantic-features2

Există „Constructori” pentru tot felul de elemente grafice

Trebuie de remarcat cu siguranță faptul că DesignMantic face mai mult decât logouri. Există un utilitar pentru cărți de vizită, unul pentru foi cu antet, pentru tricouri, pentru flyere, invitații la nuntă… etc. Sunt o mulțime de aplicații.

Există un Constructor pentru website-uri

Dincolo de grafica simplă, mai putem găsi și ceea ce pare a fi un constructor de website-uri bazat pe șabloane. Evident, acest instrument este integrat cu constructorul de logouri și cu toate celelalte servicii. La fel ca alte site-uri, DesignMantic și-ar dori să fie singura sursă pentru tot ce ține de brandul vostru.

Servicii de imprimare și servicii de design personalizat

Dacă nu doriți să vă proiectați singuri logoul, puteți apela la alte persoane care să o facă pentru voi, dar și să imprime cărți de vizită, îmbrăcăminte, invitații de nuntă sau materiale de marketing. Puteți angaja chiar și un designer care să vă personalizeze logoul, anumite articole de papetărie, o broșură sau un website.

Experiența mea cu DesignMantic

Sincer, am aflat cam tot ce aveam nevoie să știu despre acest serviciu în primele 20 de minute de creare a videoclipului. Am tastat câteva cuvinte, m-am uitat printre pictograme, am ales una care mi-a plăcut și m-am jucat cu ea timp de câteva minute. Nu sunt prea multe de spus.

designmantic-features3

Logoul în cauză
Utilizarea software-ului este ușoară, rapidă și nu mă pot plânge cu privire la modul în care este proiectat acest constructor de logouri. Singura mea problemă este că veți găsi o mulțime de șabloane de logouri care nu sunt foarte grozave printre cele decente și, este posibil să nu aveți prea multe logouri cu adevărat bune din care să alegeți. Știți voi, depinde de ceea ce căutați.

Oferă o experiență simplă, destul de bună, dar după ce am testat o mulțime de alte servicii de design pentru logouri, acesta nu este suficient de bun pentru mine.

4.0

Ușurința de utilizare

designmantic-ease-of-use1

Aceasta este probabil cea mai bună parte a serviciului

Oricare ar fi defectele constructorului de logouri de la DesignMantic, pot spune că este cel puțin intuitiv. Ah, dacă nu ați mai folosit niciodată un editor grafic, va trebui să încercați tot ceea ce puteți pentru a afla ce fac toate butoanele. Totuși, există un buton foarte comod de Anulare, deci nu ezitați să experimentați orice. Lipsa de caracteristici complexe este un lucru bun când încercați să învățați cum funcționează un program.Singurul lucru din interfață care nu este prea logic (sau marcat cu o explicație utilă) este acest buton mic din imaginea de mai jos. Acesta dezvăluie opțiunile pentru ajustarea dimensiunii și poziționarea mai precisă. Devine disponibil doar atunci când aveți un obiect selectat, așa că dacă nu îl vedeți, trebuie doar să faceți clic pe un element.designmantic-features2Și, nu trebuie neapărat să plătiți. La fel cum se întâmplă și la alți constructori de logouri, DesignMantic adoptă o abordare de genul: „crearea logoului este gratuită, dar trebuie să plătiți pentru a-l descărca”. Dacă nu sunteți mulțumiți de alți editori de logouri, nu pierdeți nimic dacă încercați și acest serviciu.

Puteți salva logourile înainte de a le cumpăra

Iată că am ajuns la cea mai importantă funcție, pe care o menționez de fiecare dată când este prezentă. Contează foarte mult. Aceasta este disponibilă, funcționează și nu sunt prea multe de spus în afară de asta.

Biblioteca de pictograme este ușor de răsfoit

Nu există filtre avansate. Tot ce trebuie faceți este să introduceți un cuvânt cheie și să vă asigurați că l-ați scris corect, deoarece funcția de căutare nu vă va corecta ca Google. Totuși, vă va oferi sigle potrivite.

Există o mulțime de integrări cu alte servicii

Ei bine, dacă sunteți în căutarea unui singur loc care să răspundă tuturor nevoilor voastre, DesignMantic este ce trebuie. Nu pot să nu apreciez comoditatea de a putea folosești logoul creat într-o carte de vizită sau o broșură, fără a fi nevoie să încarci imagini de pe computer sau alte complicații.

3.0

Asistență

designmantic-support1

Pregătiți-vă să răspundeți cu „Nu” de mai multe ori

Suportul oferit de DesignMantic este decent. Este funcțional și destul de rapid, atât timp cât vă puneți întrebările în timpul programului de lucru.

Dacă doriți să vă găsiți răspunsurile singuri, nu există nicio bază de informații, dar există o secțiune de întrebări frecvente destul de detaliată și ajutătoare. Dacă doriți asistență de la o persoană reală, puteți contacta serviciul prin chat live, telefonic sau prin sistemul de tichete. Totuși, nu vă așteptați la explicații detaliate ca răspuns la întrebările voastre.

Chat Live

Chat-ul live poate fi găsit peste tot pe website și arată așa:

designmantic-support2

Am uitat să documentez cu fotografii întrebarea originală, dar am pus-o în afara orelor de program. Nu vă faceți griji, echipa de asistență va răspunde prin e-mail atunci când nu este disponibilă live. Am întrebat dacă există vreo modalitate de a vedea factura online. Nu, o puteți obține doar prin e-mail:

designmantic-support3

Telefon

Am sunat la numărul de asistență pentru a întreba despre serviciile de design personalizat. Mai exact, am vrut să știu dacă pot angaja un designer care să modifice logoul creat în constructorul de logouri.

Ei bine, am fost preluat destul de repede, iar răspunsul este pe scurt: Da, se poate.

Trebuie să mărturisesc că reprezentantul cu care am vorbit nu a fost tocmai cel mai bun. În loc să îmi explice pasul următor, a încercat imediat să îmi vândă alte servicii. Deși aceste servicii mi-ar fi rezolvat problema, aș fi preferat să îmi ofere un răspuns simplu înainte de a încerca vânzarea.

„Da” și „Nu” sunt cuvinte atât de simple… și utile. Păcat că reprezentantul de asistență nu a fost impresionat prea tare de toate răspunsurile mele de „Nu”.

De asemenea, am aflat că pentru a obține drepturile de autor asupra unui logo construit în aplicație, acesta trebuie modificat de către unul dintre designerii DesignMantic. Din nou, în loc să îmi explice procesul, a trecut la vânzarea de servicii.

Tichete

Sistemul de tichete este unul obișnuit. Deschideți tichetul și așteptați răspunsul prin e-mail, deoarece sistemul de tichete și cel de e-mail sunt integrate. Am cerut mai multe informații despre regulile privind drepturile de autor, deoarece secțiunea de întrebări frecvente stipulează că nu le puteți primi, iar convorbirea telefonică s-a petrecut înainte de a primi răspunsul la acest tichet. Răspunsul… nu a clarificat lucrurile deloc.

designmantic-support4

4.5

Prețurile

Prețurile sunt echitabile, chiar spre mici în comparație cu alți constructori de logouri. Pachetul Basic vă va oferi logoul în JPG, PNG și PDF, după cum am menționat mai devreme. Pachetul Standard include și un design pentru cărți de vizită. Pachetul Pro vine în plus cu un design pentru antet, unul pentru plicuri și unul pentru imagine de copertă pe Facebook.

Orice abonament ales poate fi plătit prin PayPal, Visa, MasterCard, Discover și American Express. Nu puteți descărca o versiune gratuită a logoului și nu există abonamente mai ieftine pentru utilizarea necomercială.

Dacă vă modificați logoul după ce l-ați achiziționat, trebuie să achiziționați încă o dată „designul nou”. Asigurați-vă că aveți logoul perfect înainte de a face clic pe Cumpărare.

Acum puteți, în principiu, să obțineți rambursarea – doar dacă există o problemă tehnică cu logoul creat. De exemplu, software-ul are o eroare și, de fiecare dată când vă descărcați logoul, textul este distorsionat. Totuși, DesignMantic își rezervă dreptul de a încerca să vă repare logoul. Acest lucru se poate realiza prin rezolvarea problemei cu aplicația sau prin apelarea la un designer propriu pentru a vă remedia logoul manual.

Drepturile de utilizare

Pagina de Întrebări frecvente menționează că nu obțineți drepturi de autor și nu puteți înregistra nicio marcă comercială. În ceea ce privește drepturile de autor, se declară în mod expres că „Toate design-urile din galeriile noastre sunt marcă înregistrată, iar proprietatea lor rămâne doar la DesignMantic.”

Totuși, la alte servicii obțineți de obicei drepturile de autor pentru un design după ce l-ați modificat în mod substanțial (în funcție de definiția fiecăruia pentru „substanțial”). Nu sunt avocat și nu înțeleg deplin cum funcționează lucrul acesta.

După cum puteți vedea mai sus, am solicitat clarificări în acest sens și mi s-a spus că puteți obține drepturile de autor dacă plătiți pentru personalizarea logoului. Cel puțin, așa cred. Nu îmi este foarte clar nici acum.

Comparaţie

Cum se plasează DesignMantic în competiție?

Fiverr Logo DesignComparaţieScorul nostru4.9Comparaţie
Tailor BrandsComparaţieScorul nostru4.9Comparaţie
ComparaţieScorul nostru3.8Comparaţie
SMASHINGLOGOComparaţieScorul nostru2.3Comparaţie

Recenzie DesignMantic: Concluzie

Simt că principalul obiectiv al celor de la DesignMantic este mai degrabă să construiască o suită de produse integrate, decât să dezvolte produse individuale la potențialul lor maxim (cum este constructorul de logouri). Nu este nimic în neregulă cu această abordare. Doar că, dacă intrați în orice fel relație de afaceri cu DesignMantic, trebuie să știți că nu va încerca să vă ofere cel mai bun constructor de logouri din lume, ci o mulțime de instrumente cu o calitate suficientă.

Dacă acest lucru este suficient pentru voi, este o altă poveste.

Dacă sunteți în căutarea unui instrument care pune accent în principal pe logouri, încercați Wix Logo Maker sau Looka.
Ezequiel Bruni Ezequiel Bruni
Ezequiel Bruni este din punct de vedere biologic canadian, din punct de vedere juridic mexican și se auto-caracterizează drept un tocilar. El lucrat din când în când ca designer web și din adolescență iubește să împărtășească sfaturi pentru începători, pe care le-ar fi apreciat și el atunci când a început. De asemenea, iubește jocurile video, tacos, software-urile open-source, jocurile video, SF-ul și genul fantasy sub toate formele, precum și jocurile video. Nu-i place să scrie la persoana a treia.
1.0
Recenzii ale utilizatorilor
Scor bazat pe 3 recenzii în 1 limbi
Fii primul utilizator care lasă o recenzie pentru DesignMantic în română!
Recenziile utilizatorilor nu sunt verificate
Scrieți o recenzie
Poți citi recenzii ale utilizatorilor în alte limbi
Răspundeți la recenzie
Răspundeți
Vizitați DesignMantic
reply
ro
Eroare
onclick="trackClickout('event', 'clickout', 'Visit User Reviews', 'designmantic', this, true );"
View 1 reply
Vedeți %d răspunsuri
Scamming for copy right after 6 years

They've sent Me 3 different emails to copy right a logo I paid to have customized 6years ago. Ranging from 599 to 399 every email or text is different. No where in the fine print when I purchased their bundle did it mention this. Having to completely redo my logo after spending a ton on branded items for my farm. The company is a rip off.

avatar
Gretta M Yoder, SUA
31 Octombrie 2022
1
Scam

Bought logo in 2017. Five years later theu contact me repeatedly to tell me I have to pay to keep the logo. It was a one time fee years ago. They have little to no knowledge of trademark law. Will continue to badger you as well. We will be looking to handle this if they do not stop.

avatar
Will, SUA
17 August 2022
1

This is true. I bought logo with them in 2015 they contacted me to own my logo and pay extra money to have copy rights. Be careful. I paid money but looks like this is a big scam they are doing.

avatar
anonymus , SUA
29 Septembrie 2022

Same thing happened to us. We purchased a logo 6 years ago and now are receiving emails from them saying that someone else wants to buy exclusive rights to that logo and we have to pay more to keep using it. Feels very scammy, especially when others have the same experience.

avatar
Steve , SUA
18 Octombrie 2022

We had them contact us a few months ago and after looking into it and getting a "bad feeling" we eventually told them we were not interested at that time to pay them anything extra. They say that they are based in PA, but I was getting calls from Cambodia and other overseas locations to discuss our options. We actually just received another email, like they don't even remember we already talked to them.

avatar
Jim , SUA
02 Noiembrie 2022
Bogus charge

They are very slick. When you buy a design with them, they manage to tell you can have free edits. But in the fine prints, they enroll you in a 3-month subscription in which they charge you. This is never made explicitly when you sign up. And no, they will not refund you...

avatar
anonymus, SUA
07 Noiembrie 2019
1
Partajare în familiePartajare multi-utilizatorSuport prin experțiBackupSincronizare inteligentăSoluție personalăSoluție de businessOpțiuni pentru echipeFoldere offlineIstoric și recuperare fișiere
DesignMantic Alternative
Fiverr Logo Designers: Cele mai bune prețuri
Scorul nostru
4.9
Cele mai mici prețuri pentru design profesionist
Citiți recenzia
Wix Logo Maker: Top instrument DIY gratis
Scorul nostru
4.8
Obțineți un logo gratuit pentru uz necomercial
Citiți recenzia
Looka: Cel mai bun generator de logo cu AI
Scorul nostru
4.7
Expertul puternic vă oferă sute de opțiuni de logouri
Citiți recenzia
DesignCrowd: Cei mai buni designeri Pro
Scorul nostru
4.7
Designeri profesioniști; prețuri surprinzător de mici
Citiți recenzia
1120361
Cele mai bune logouri personalizateimage

Obține un logo personalizat cu numai 5 USD!

Angajează un designer profesionist în câteva minute